Industrializarea laptelui pentru a mări profitul persoanelor ce se ocupă de producerea şi distribuirea acestor produse s-a introdus pasteurizarea laptelui pentru a mări durata de păstrare a laptelui. De obicei laptele viu (nepasteurizat) are o durată de păstrare de pînă la 36 de ore. Nu s-a ţinut cont de exemplu că în procesul de acrire a laptelui viu se dezvoltă un anumit tip de floră de fermentaţie benefică organismului uman(Streptococ lactis, Streptococ cremosis).Produse lactate tradiţionale George Chintescu Editura Ceres Bucureşti 1988 Această floră este specifică fiecărei zone, diferind chiar de la gospodărie la gospodărie. Laptele pasteurizat, laptele condensat intră în un proces de putrefacţie, iar flora ce se dezvoltă nu este deloc benefică organismului uman.


Un alt punct de vedere este următorul: laptele prin componenţa sa este de fapt o suspensie de grăsimi uşor digerabile, şi asimilabile. Aceste particule au sarcină electrică pe suprafaţă şi de aceea sunt mai uşor de recunoscut de către organism. Cu cît aceste particule sunt mai mici cu atît sunt mai uşor digerabile. Prin procedee de pasteurizare, fierbere, preparare a brînzei, se pierd aceste calităţi esenţiale a laptelui, organismul depunînd un efort deosebit în metabolizarea acestor preparate.

Industrializarea grîului. Cu cîteva mii de ani în urmă era cultivată un sortiment de grîu numit EINKORN, nemodificată genetic, ce este mult mai benefică pentru organism.
Utilizarea în industria de panificaţie a unui grîu inferior, cu un conţinut ridicat de gluten, greu tolerat de către organism din cauza productivităţii ridicate nu are o justificare. O metodă de ocolire a utilizării acestui tip de grîu este întîlnită la germani ce utilizează cartoful şi la asiatici ce utilizează orezul în alimentaţie.
Un alt inconvenient al industrializării excesive a cerealelor este întîlnit în cazul măcinării lor, proces în care sunt scoase multe minerale(organice uşor de asimilat de către organism), fibre alimentare şi principii vitale (aflate în germene), urmînd ca mai apoi să se adauge la această făină alte minerale(anorganice, greu asimilabile de către organism) şi vitamine mult mai puţin valoroase. Acest lucru se realizează deoarece în germenele de grîu se întîlnesc substanţe care se oxidează în momentul în care au fost expuse la aer în momentul oxidării, schimbînd gustul făinei dacă aceasta se păstrează la temperatura camerei. De aceea făina integrală are  un termen mai redus de valabilitate şi necesită păstrarea la o temperatură mai scăzută.

Industrializarea vinului. Industrializarea a ajuns şi în domeniu vinului, producînd tot  felul de soiuri de viţă de vie care sunt din ce în ce mai sensibili la dăunători dar care sunt mai dulci (produc un vin mai tare), au strugurii mai mari, etc.. Ce s-a pierdut prin aceasta este că vinul obţinut din viţă de vie modificată genetic (altoită) trebuie tratat cu diferite substanţe toxice pentru a nu se strica în timpul păstrării.
Un alt aspect negativ apărut tot în timpul industrialzării vinului este scoaterea în procesul de fabricaţie a vinului nobil al taninurilor ce se găsesc în ciorchinele de la strugure dar care este foarte benefic pentru organismul uman (taninurile sunt antibiotice naturale cu care viţa de vie luptă cu unele bacterii, fungi). Vinul natural extras din vie nealtoită ce a fost lăsat după zdrobirea strugurelui peste ciorchine se va înegri dacă este lăsat în un pahar  descoperit la temperatura camerei.

Industrializarea în construcţii. În un obiect metalic (grinzi metalice utilizate în construcţii, maşini, etc.) supus la o tensiune(comprimare, tracţiune) apar în zonele de îmbinare o energie negativă ce se emite în exteriorul obiectului numită semnal radiestezic (Inginer Cojocaru Constantin). În urma unor cercetări s-a observat că dacă se pune sub o ‚cutie petri’ în care se cultivă bacterii un şurub cu mai multe şaibe şi piuliţe strînse foarte tare în zonele dintre şaibe se distinge pe cultura de bacterii porţiuni unde bacteriile nu se dezvoltă. Această energie negativă se denumeşte de către Inginer Constantin Cojocaru semnal radiestezic. S-a observat că acest tip de semnal mai sunt produse de unele grinzi de beton, cărămizi arse catorită unor tensiuni apărute în interiorul lor, izvoare subterane, etc.. Cu cît blocul turn este mai înalt cu atît tensiunile apărute în structură sunt mai mari şi semnalul patogen este mai puternic.
Cel mai bun material de construcţie sunt cărămizile de lut cu paie, nearse. Se folosesc în construţii încă din cele mai vechi timpuri, în Egipt, Sudan inclusiv şi în România. La prinderea acestor cărămizi se folosea tot lut.
În România se construiesc case cu un schelet din lemn iar pereţii sunt realizaţi din aceste cărămizi. Pentru a se evita construirea unei case pe o zonă patogenă se lăsau la înnoptat în zona unde urma să se construiască o casă o turmă de oi. Aceste animale evită din instinct zonele patogene. Alt animal ce se fereşte de zonele patogene este cîinele. Spre deosebire de cîine, pisica preferă pentru dormit chear zonele patogene. În scop terapeutic este necesar de evitat staţionarea în zonele de dormit preferate de către pisică.
La unele case în zona de munte, se observă o temelie din pietre de rîu suprapuse fără a se  utiliza mortar pentru a se lega aceste pietre. Aşa am trecut la prezentarea următorului material de construcţii, pietrele de rîu neprelucrate, neciobite. Pietrele respective, în mii şi mii de ani în urma dilatării se fisurează astfel încît piatra să dobîndescă o stabilitate din punct de vedere mecanic. În prinderea acestor pietre, este esenţial utilizarea unui mortar ce are acelaşi coeficient de dilatare cu piatra. În vechime se construiau bisericile creştin ortodoxe din pietre de rîu, tot pentru a respecta acest principiu.
Un alt material ce nu generează semnale patogene este lemnul. Pentru a fi cît mai benefic lemnul se recoltează în lunile de minimă vegetaţie şi se usucă doi trei ani în mod natural. Pentru a se asigura o calitate mai bună a lemnului se recoltează în perioadă de minimă vegetaţie, în luna ianuarie.
În funcţie de intensitatea semnalului radiestezic, de durata de staţionare în locul semnalului, putem întîlni o gamă largă de simptome de la dureri de cap pînă la cancer. Se cunoaşte un caz cînd în un bloc în interiorul unui birou mic nu se putea instala patul decît în un singur mod. Persoanele ce dormeau în camera respectivă au murit începînd de la parter pînă la etajul doi.
Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului am clasificat clădirile după unii factori agravanţi în mai multe tipuri distinctive:
1. Clădiri în care nu intră soarele, care duc la îmbolnăvirea persoanelor din acele clădiri. Unul din cuvintele ce cuprind multe înţelesuri este: „În camera în care nu intră soarele intră doctorul.”
2. Clădiri din grinzi. Acumulează în grinzi tensiuni uriaşe care se reflectă imediat în activitatea persoanelor din interiorul lor. Teoretic, în interiorul clădirilor cu grinzi metalice apare o tensiune, o stare de nelinişte, care sporeşte nesiguranţa celor ce intră în interiorul acestor clădiri. Prin sporirea acelei nesiguranţe omul devine mai vulnerabil în realizarea unei afaceri cît mai rapid, afacere ce se dovedeşte păguboasă pentru oaspeţi.
Pe termen lung persoanele ce lucrează în acele clădiri vor fi stimulate în plus în activitatea lor, ducînd în final la epuizarea fizică, psihică şi intelectuală.
3. Clădiri ce blochează intrarea cîmpului magnetic, care blochează trecerea energiilor,  dirijează în mod aleator aceste energii şi uneori amplifică energiile negative întîlnite în acele clădiri. Aceste clădiri sunt construite din panouri metalice. O persoană ce este mai sensibilă  va observa o agravare a tuturor simptomelor la cîteva ore de staţionare în acele clădiri.
4. Clădiri ce izolează omul de radiaţiile benefice din pămînt, fie prin înălţimea excesivă a acelor clădiri, fie prin intercalarea unei armături metalice ce distrug acele energii benefice necesare funcţionăriii normale a organismului uman.
5. Clădiri de forme neregulate cu tot felul de coridoare ce nu se mai termină, ce parcă nu mai au nici un sfîrşit, nici un început, cu tot felul de ornamentări care mai de care mai strident faţă de bunul gust, faţă de o normalitate. Simplificarea unor obiecte din interiorul lor duce la un grotesc perpetuu, ce deranjează pe cel ce vede prima oară dar mai apoi fiind supus aceluiaşi stres omul se obişnuieşte. În felul acesta a apărut o nouă artă a grotescului, a prostului gust.
6.Clădiri cu diverse culori fără nici  un  fel de armonie şi de bun gust în interior, stridentul şi prostul gust ce duce la disperare. Prezenţa unor elemente în interiorul clădirii ce se bat cap în cap. Prezenţa în interiorul unei camere a două sau mai multe culori opuse fără nici un gest de a realiza o armonie între acele culori. De exemplu în teoria celor cinci elemente culorile roşu(foc) şi albastru(apa) sunt contradictorii. Nu trebuie puse una lîngă alta. Pentru a se armoniza se pune între cele două culori o altă culoare, în cazul acesta o culoare ce reprezintă elementul lemn(verde).
7.Imitarea unor clădiri din marmută cioplită în SUA prin acoperirea clădirilor cu unele panouri din metal vopsit. O altă contradicţie este şi o clădire ce corespunde unui stil mai vechi iar la intrare are o uşă rotativă ce stresează prin mesajul ce îl spune omului în fiecare clipă. Punerea la ferestrele clădirilor cu imitaţie de marmură a unor ferestre metalice, a unor alte elemente ce distrug armonia clădirii fac un mare deserviciu acelei clădiri şi persoanelor ce locuiesc sau desfăşoară activitatea.

Industializarea în creşterea animalelor. Animalele cu cît au fost domesticite în timpuri mai străvechi cu atît au căpătat unele dereglări ale metabolismului ce le face improprii consumului uman.
Porcul de casă are carnea plină de grăsimi. Mistreţul (porcul sălbatic)nu are carnea plină de grăsime.
Ouăle de raţă, găină au foarte mult colesterol. Ouăle de prepeliţă japoneză nu au colesterol de loc.
Carnea de fazan, curcan, struţ este mai bună de consum decît carnea de găină.
Laptele pentru consumul omului de la capră este mult mai bun, din toate punctele de vedere, decît laptele de vacă. Unele studii chiar incriminează laptele de vacă în apariţia unor boli metabolice(diabet) dacă este consumat începînd din primii ani  de viaţă.

Industrializarea în producerea încălţămintelor. Un om dacă aleargă desculţ, va pune în pămînt prima oară vîrful piciorului.În acest fel şocul produs de contactul piciorului cu solul este redus. În cazul în care se aleargă cu piciorul încălţat omul pune prima oară în pămînt călcîiul, şocurile fiind absorbite de articulaţii şi de coloana vertebrală.

Industrializarea şi recuperarea materialelor
În mai toate activităţile produse de om apare situţia reutilizării unor părţi din un produs mai vechi(de la obiecte electrocasnice la locuinţe).
Industrializarea şi recuperarea materialelor plastice are următoarele dileme:
+Pentru a putea fi recuperate mai bine materialele plastice ar trebui colectate funcţie de tipul de material plastic, de colorantul utilizat în procesul de fabricaţie, de vechimea materialului plastic, etc.. În zilele noastre materialale plastice sunt strînse la laolaltǎ sunt sparte şi înglobate în tot felul de produse de proastă calitate, înceînd de la lăzi pentru colectarea deşeurilor pînă la diverşi paleţi.
+Un alt aspect este că prin retopire materialele plastice pierd o parte din caracteristicile iniţiale. La fabricile de mase plastice nu se pot utiliza în producţie numai mase plastice recuperate ci se utilizează o combinaţie între masele plastice recuperate(15-20%) şi cele noi(80-85%).
Industrializarea şi recuperarea în metalurgie. Se confruntă cu mai multe probleme:
+Aliajele de metale ar trebui colectate în funcţie de caracteristicile lor, pentru a putea fi reutilizate cu succes. Sunt mii şi mii de tipuri diferite de aliaje din metale cu două sau mai multe metale ce trebuie să fie colectate separat . De obicei se recuperează din aliaj elementul cel mai preţios, restul fiind aruncat.
+Extragerea unor metale se face în detrimentul altor metale. Am văzut o mină din S.U.A. care extrăgea argint. Prin concentrarea minereului se obţineau un amestec de sulfuri a mai multor elemente. Se aruncau toate celelalte elmente şi se extrăgea numai argintul.
+Aliajele produse prin sintetizare, din mai multe carburi metalice sunt de obicei nerecuperate.
+Metalele reutilizate prin topire pierd o parte din caracteristicile iniţiale de aceea se amestecă cu metal nou.
+La obţinerea unor oţeluri din fier vechi se utilizează o cantitate mai mare de energie, fiind necesară unele analize pentru a vedea ce are nevoie şarja de oţel, timp în care se consumă cantitate mare de energie.
+Metalele depuse pe exterior prin galvanizare de obicei nu se pot recupera decît tot prin introducerea în unele băi galvanice şi inversarea procesului chimic respectiv.
+La materialele electronice se recuperează o mică cantitate din componente de obicei aurul şi argintul în proporţie de 50%.
+Bronzul, alamele, o combinaţi de metale în principal cupru, utilizate la confecţionarea unor bucşe, roţi dinţate, diverse elemente în industria constructoare de maşini, etc. Acestea sunt greu recuperabile, fiecare material din piesele ar trebui recuperate electrochimic. De obicei bucşele de bronz care sunt  introduse în repere de fier nu se mai recuperează, la topire metalele respective impurifică şarja de fier. Se adaugă unele materiale ce scot aceste metale în zgură, aruncînd aceste metale.

Industrializarea lemnului De obicei lemnul utilizat la ferestre şi la uşi ce se găseşte fie sub formă simplă fie prelucrat (multistrat, furnir) nu se mai poate recupera.
În concluzie pentru a pierde cît mai puţine materiale şi a risipi cît mai puţine resurse de materiale de energie ar trebui să se facă tot felul de produse cît se poate de rezistente pentru a avea o durată de viaţă cît mai lungă, recuperarea fiind din acest punct de vedere un nonsens, un drum  fără întoarcere. Este inadmisibil ca un om să aibă pe durata vieţii 40 – 50 de aparate de uscat părul cînd ar putea avea unul singur de foarte bună calitate. Toată această minciună a recuperării materialelor este susţinută de firmele producătoare de bunuri de larg consum. Toate produsele sunt făcute din plastic, prinse cu holtşuruburi, nu se produc piese de schimp, prin aruncarea la groapa de gunoi se produc scurgeri de substanţe toxice în sol,etc.

Industrializarea în industria de maşini. Maşinile se fac din ce în ce mai fragile, standardele de securitate în construcţia de maşini lăsînd ştacheta pe zi ce trece din ce în ce mai mult.
În această situaţie se testează ciocnirea frontală a unui automobil cu un perete la viteza de 50 Km/h, de unde rezultă două neajunsuri.
*În cazul coliziunii frontale a doua automobile ce se deplasează în sens opus forţele se însumează. În cazul ciocnirii frontale a două automobile ce se deplasează cu 100 Km/h este echivalentă cu ciocnirea unuia din autovehicule cu un perete la viteza de 200Km/h. Testul clasic la 50 Km/h este imprecis asupra standardelor de siguranţă a maşinilor, fiind echivalent cu ciocnirea a două maşini conduse de două bunicuţe în parcarea din un mol cu viteze de 25Km/h fiecare.
*Maşinile au viteze de deplasare mult mai mari. Trebuie făcut un test de ciocnire în care maşina să circule cu minim 60-70% din viteza maximă a maşinii. Sunt curios cum ar arăta o maşină ce circulă cu 360 Km/h la ciocnirea cu un zid la viteza de 200Km/h. Punem la volan pe propietarul fabriciii sau pe acţionarii principali.
O altă situatie este ciocnirea din lateralul maşinii ce se face la viteze de sub 40 Km/h. Dacă se face ciocnirea pe un drum cu o viteză de circulaţie mai mare această testare este nulă.

Go to top