Voi prezenta în introducerea acestui aspect o cercetare similară a unui cercetător:

În 1665 ciuma neagră secera o mulţime de vieţi. În satul EYAM situat la 193 Km în nordul Londrei se găseşte o populaţie ce a supravieţuit unei epidemii de ciumă. În acest sat a ajuns un comis voiajor cu baloţi de stofă a ajuns în hanul din satul respectiv în 9 august 1665. În baloţii respectivi erau purici ce au transmis în localitate ciuma.

Una din cele infectate atunci era şi Margaret  Balackwell care din greşeală a consumat un ulcior de grăsime animală confundînd ulciorul de apă cu cel de grăsime. De a doua zi s-a simţit mult mai bine. Imediat doamna Margaret a administrat la toţi prietenii şi vecinii săi infectaţi de ciumă, untură caldă. Foarte mulţi dintre acei ce au consumat leacul au supravieţuit ciumei. Populaţia satului respectiv fiind foarte stabilă în timp s-a căutat ce gene diferenţiază această populaţie de alte zone.

Un cercetător Steven O’Brien a observat că cetăţenii acelui sat au un nivel crescut  al unei gene numite Gena Delta 32. La posesorii acestei gene afirmă el întîlneşte această imunitate dată de acea genă,  la aproximativ 12-15 % din populaţie. Acest studiu a pornit de la imunitatea unui pacient ce este necesita periodic transfuzii cu sînge, fiind asfel expus riscului de a fi infectat cu H.I.V.. Sa ajuns la un impas în această cercetare deoarece procentul din populaţie ce este imun la H.I.V. este în jur de 5% din populaţie, similar distribuţiei în populaţie a grupei sanguine AB4.

Există de fapt două tipuri de imunitate împotriva H.I.V. 1:

Imunitatea dobîndită în urma unei infecţii cu Mumps în copilărie,  această persoană chear supusă la un risc crescut de infectare nu se va infecta cu H.I.V.1.

Virusul mumps (H.I.V.) o datǎ contactat oferǎ imunitate pe întreaga viaţa la noi infecţii cu acest tip de virus. Pǎrerea mea este cǎ aceasta este de fapt adevǎrul din spatele imunitǎţii împotriva virusului mumps(H.I.V.=mumps). Aceste persoane sunt supuse unui risc de apariţie în urma reinfectării cu o noua tulpină a H.I.V.(mumps) a unei tulpine mai virulente obţinită prin recombinarea celor doi viruşi în organism. Un alt aspect este instalarea în organism a unor agenţi patogeni asociaţi care contribuie la distrugerea sistemului imunitar.

Al doilea tip de imunitate este dat de un sistem imunitar diferit(H.I.V. 1 este specific dezvoltării pe persoane cu grupele sanguine O şi A2), nespecific pentru dezvoltarea virusului H.I.V.1. În acest caz se întîlnesc şi persoanele numite supravieţuitorii pe termen lung al infecţiei, persoane care deşi sunt infectate cu H.I.V.1 pînă la instalarea infecţiei au o perioadă mai lungă. În acest capitol al supravieţuitorilor pe termen lung, ţine şi de modul cum a pătruns virusul mumps (H.I.V. 1) în organism. Dacă a pătruns prin vaccinare sistemul imunitar este blocat şi virusul evoluează mult mai repede în organism. Ca factor declanşator al infecţiei este apariţia la persoana respectivă a unui agent patogen asociat.  

Se observă o imunitate împotriva infecţiei cu H.I.V.1, cu toate că au fost supuşi la numeroase infecţii, aproximativ 5 % din grupul de populaţie ceea ce corespunde cu procentul de persoane cu grupa sanguină AB 4. Aceasta confirmă Teoria sistemelor imunitare. Totodată datorită tulburării în mare parte a sistemelor imunitare aproximativ 60 – 70 % dintre pacienţii cu AB 4 vor prezenta o imunitate împortiva H.I.V. 1, restul fiind supravieţuitori pe termen lung a acestei infecţii datorită afectării sistemului imunitar de vaccinurile introduse în organism.

Un alt punct de cotitură în cercetarea virusului H.I.V. şi a  modului de acţiune în interiorul organismului uman este RH. Se întîlnesc din acest punct de vedere două grupe RH negativ şi RH pozitiv.

Un alt aspect al imunităţii împotriva H.I.V. este cel dobîndit în urma unui transplant de măduvă:

„Conform The Independent, BBC News si multora, un doctor de la spitalul Charité din Berlin a reusit sǎ-l scape pe un pacient de H.I.V. printr-un transplant de mǎduvǎ”

„Întîmplarea începe cu un american de 42 de ani care de 10 ani a fost infectat cu H.I.V.. Timp de 4 ani a urmat un tratament antiretroviral, însă altă boală şi-a facut apariţia, respectiv leucemia. Doctorul Gero Hutter vroia să-i trateze leucemia de fapt, asta printr-un transplant de măduvă. Acesta ştia că pacientul este infectat şi cu H.I.V., aşadar dacă tot urma să facă această intervenţie, şi-a amintit de un studiu citit în anul 1996 despre anumiţi oameni cu o rezistenţă la H.I.V. datorita unei mutaţii genetice numită Delta 32. De asemenea un fapt curios este existenţa multor persoane care deşi sunt expuse în repetate rînduri acestui virus, rămîn neinfectate. Unele din aceste persoane se regasesc în cazul din Nairobi de acum 20 de ani, în care s-a observat cǎ anumite prostituate au ramas neinfectate cu acest virus, deşi avuseseră contacte sexuale neprotejate cu mii de oameni. Se estimeazǎ existenţa a unui numar de 1000 de europeni şi americani imnui la H.I.V. datorita acestei mutaţii, alţii care nu au acest noroc ajung în statisticile de 2 milioane de morti anual şi minim 33 de milioane de infectaţi pe plan mondial.”

„Din 80 de posibili donatori pentru acest pacient american, Dr. Gero a găsit unul cu mutaţia Delta 32 pe care l-a rugat să doneze măduvă. Ceea ce a urmat l-a luat prin surprindere chear şi pe doctor. Analizele regulate luate din măduva, sănge si alte organe au arătat o lipsă completă a H.I.V.. Deşi mulţi încă sunt sceptici, au trecut 20 de luni de cănd această persoană încă a rămas tratată de H.I.V.. De asemenea în tot acest timp, această persoană a renunţat complet la tratamentul antiretroviral.”

De asemeni cred că fie  persoana de la care s-a făcut transplantul a avut în antecedente o infecţie cu virusul munps, ceea ce ia creiat o imunitate pe viată sau pacientul a fost greşit diagnosticat nefiind infectat cu H.I.V.(unul din viruşi este rubeola ce dǎ reacţii pozitive la toate testele de determinare H.I.V.). Cazuri de greşeli de diagnostic sunt destul de des întîlnite unele chiar şi în S.U.A.. Testul             Western Blot dînd reacţii pozitive la aproximativ 70 % din cazurile de infecţii ale pielii.

Go to top