Primul principiu al vaccinării
Principiul vaccinării este de fapt o imunitate creată faţă de infecţa cu un agent patogen prin infectarea cu un agent asemănător mai puţin patogen. Acest principiu a fost descoperit de către Jenner şi experimentat pe om în 1796. Doctor Louis de Brouwer.
Una din cele mai mari greşeli în abordarea profilaxiei este nestudierea sistemului imunitar în profunzime. În timpul veţii sistemul imunitar suferă schimbări dramatice. La un copil mic în un mililitru de sînge întîlnim 2000 pînă la 2500 de celule CD4 deci la acest copil viteza de reacţie la apariţia unui virus, bacterie este de la cîteva ore la 2 zile. Acest sistem imunitar NU ARE NEVOIE DE ANTICORPI. La copii îi circulă în vene sistem imunitar. La un adult perioada de la începutul unei infecţii pînă la apariţia anticorpilor este de pînă la 3-5 săptămîni.
Tot una din neînţelegeri este că după administrarea unui vaccin sistemul imunitar rămîne mult timp la 60%-70 % din eficacitate. Urmează o infecţie în care sistemul imunitar nu mai face faţă şi are nevoie de un antibiotic. În continuare sistemul imunitar este din ce în ce mai secătuit ajungînd după cîtva timp să funcţioneze la 40-45% din  posibilităţi. Timpul de reacţie este denaturat. Se întîlnesc două situaţii una cînd reacţia sistemului imunitar este încetinită iar alta în care reacţia sistemul imunitar  este extraordinar de puternică. În acest ultim caz apar şi reacţii autoimune.


Una din altele mari greşeli este neînţelegerea unor alte mecanisme ale sistemului imunitar :
*Greţurile şi evacuarea bolului alimentar, întîlnită şi în cazul celor ce li se administrează antivirale. Este normal ca organismul să evacueze din stomac substanţele toxice administrate.
*Un alt mecanism neînţeles este febra. Orice copil cînd face febră, cefalee de fapt indică că există un atac viral în organism. La administrarea unui preparat ce scade febra organismul este infirm şi pentru a împiedica invadarea lui de către viruşi este nevoie de antibiotic. De fapt nu febra a primejduit viaţa bolnavului ci administrarea toxicelor împotriva febrei. Acest mecanism rămîne definitiv alterat după atacul inuman cu substanţe ce scad febra.
*Lipsa poftei de mîncare este tot un mecanism de apărare împotriva declanşării unei infecţii.
*Apariţia unei stări de oboseală, ce indică perturbarea unor procese metabolice, este tot un mecanism al sistemului imunitar.
Demn de remarcat este blocarea unor mecanisme din sistemul imunitar prin forţarea organismului cu băi fierbinţi, mîncăruri  condimentate.
În abordarea vaccinării împotriva bacilului Koch au existat mai multe curente şi opinii printre care le enumerăm pe cele mai importante:
+Domnul doctor militar din Hanovra Friederich Klenke (1813-1881) a observat că la fermele ce aveau vaci tuberculinice se găseau şi oameni bolnavi de tuberculoză, în special copii. El a avut îndrăzneala să afirme că acei pacienţi s-au îmbolnăvit de la vacile infectate cu mycrobacterium bovinum. El a reuşit să demonstreze acest lucru prin inocularea laptelui de la vacile tuberculoase la iepuri. După două săptămîni o parte din iepurii inoculaţi erau infectaţi cu tuberculoză. O mare descoperire: BACILUL KOCH Dr. Radu Iftimovici Editura Ştiinţificǎ Bucureşti 1966 Aceasta a dovedit fără drept de apel că mycrobacterium bovinum se dezvoltă şi la oameni şi la iepuri, deci ideea unui vaccin din agenţi patogeni  vii este o aberaţie.
Un alt doctor Jean Antonine Villemin (1827-1892) a dovedit că tuberculoza este contagioasă. El  a luat spută, ţesut pulmonar cu tuberculi, materie tuberculoasă, ale unor oameni morţi de tuberculoză şi a inoculat mai mulţi iepuri. Toţi iepurii au murit de tuberculoză generalizată în toate organele. În lucrarea Cauzele şi natura tuberculozei (CAUSES ET NATURE DE LA TUBERCULOSE) vine cu ideea că la bolnavi un rol hotărîtor este şi nivelul de trai al bolnavilor de aici necesitatea ridicării nivelului de trai a populaţiei. Idee foarte importantă chear revoluţionară (faptul că unele boli au şi un factor social)  de unde imposibilitatea tratării acestei boli prin medicamente. S-a dovedit încă o dată că bacilul Koch specific oamenilor se dezvoltă şi la iepuri contrazicînd principiul vaccinării. O mare descoperire: BACILUL KOCH Dr. Radu Iftimovici Editura Ştiinţificǎ Bucureşti 1966
Charles Calmette medic uman şi Camille Guérin medic veterinar a început(încă din 1902) creare a unuei tulpini de bacili tuberculoşi de tip bovin, cu virulenţă scăzută prin cultivarea pe diferite medii,  pentru a putea fi folosită la vaccinarea vitelor, iar mai apoi identificarea vitelor bolnave prin reacţia intradermică la tuberculină(fenomenul Koch) şi apoi sacrificarea celor cu reacţie pozitivă. Prin aceasta se reduce riscul de contaminare a unor noi oameni ce cosumau produse de la vacile infectate cu  mycrobacterium bovinum. Ideea lor a fost aspru criticată deoarece mai toate vitele ce au fost imunizate prin vaccinare erau găsite pozitive la testul intradermic şi ca urmare a fost necesară  sacrificarea.


Un alt aspect este că prin testatea intradermică a unor vite ce au fost vaccinate apărea o reacţie fals pozitivă(URMATǍ DE NUMEROASE PROCESE AUTOIMUNE) ce distrugea sistemul imunitar şi se impunea sacrificarea vitei. Din anii respectivi s-a impus ca să nu se facă testul intradermic la vitele ce au  făcut vaccinul şi invers. Aceştia avînd un eşec cu realizarea vaccinării vitelor au început realizarea unui vaccin uman numit B.C.G. ce a fost folosită în uz uman pentru prima oară la data de 1 iulie 1921. Acest vaccin era administrat pe gură. O mare descoperire: BACILUL KOCH Dr. Radu Iftimovici Editura Ştiinţificǎ Bucureşti 1966 Reuşita fenomenală a vaccinării s-a datorat faptului că acel copil era complet sănătos. Nici pînă în zilele noastre nu s-a impus în terapia umană interzicerea testului intradermic după vaccinare BCG. În mod incredibil dar la cei ce au fost vaccinaţi prin acest mod creşte semnificativ riscul de a face tot felul de complicaţii. Prin reacţia intradermică se introduce în organism endotoxine şi exotoxine(vezi capitolul Antibioticele) produse de bacilul Koch şi în acest fel bacteriile introduse în sînge sunt stimulate pe de o parte de blocarea sistemului imunitar de către toxine, iar pe de alta de altă parte toxinele lezează ţesuturile pentru a pătrunde bacteriile mai bine. Acest fapt a fost observat de către Robert Koch (1843-1910) şi expus în cartea domnului Doctor Louis de Brouwer.
Rezultatul unui experiment ţinut în India pe scară largă între anii 1968-1971. În cadrul acestui experiment au fost alese 209 sate şi un oraş, cuprinzînd în total 360.000 de persoane. Toate persoanele au fost testate la tuberculină iar  persoanele găsite negativ au fost împărţite în două grupe: una a fost vaccinată iar alta nu. Rezultatul a fost următorul: au existat tot atîtea cazuri de tuberculoză la cei vaccinaţi ca şi la cei nevaccinaţi. În continuare raportul OMS (Grup ştiinţific ICMR/OMS , nr. 651 , Geneva 1980 ):
„BCG nu conferă nici o protecţie în termenul celor 7 ani şi jumătate de supraveghere ulterioară, iar maladia bacilară i-a atins mai mult pe subiecţii care  reacţionaseră iniţial la tuberculină, după vaccinare, decît pe cei care nu prezentaseră nici o reacţie.”


O ‚deosebită contribuţie’ în acest domeniu a fost făcută de către Louise Pasteur. El este continuatorul unor curente al contagiosului viu, generaţa spontanee (Doctor Louis de Brower) ce spun: în aer ar fi nişte corpusculi ce se deplasează în aer şi infectează persoana respectivă cu aproape toate bolile, fermentează laptele, etc. Adepţii acestei idei spuneau că dacă laşi în o magazie o haină în care pui nişte cereale aceşti spori se transformă în şoareci. Louise Pasteur nu deosebeşte de fapt în studiile sale fermentaţia lactică datorată unor enzime utilizatǎ în procesul de fabricare a caşului, fermentaţia vinului dată de drojdia de bere, putrezirea „bulionului de carne” dată de prezenţa unor bacterii, etc.. Toate acestea sunt lucruri diferite dar acest chimist nu a reuşit să facă deosebirea.  El în mod voit a instalat o “isterie de masă” legat de acest contagios viu pentru a răspîndi mai uşor metodele de vaccinare. El a folosit această isterie ca pe un vînt din pupa pentru campaniile sale de vaccinare. Au urmat numeroase campanii de strîngere de fonduri, subscripţii publice, ce au dus la răspîndirea acestei metode.

O completare a teoriei vaccinării. Al doilea principiu al vaccinării.
O altă greşeală în abordarea vaccinării este introducerea în organism a unor agenţi patogeni (vaccinuri) în alt mod faţă de calea naturală de infectare a  agentului patogen respectiv. Cu bacilul Koch ne infectăm prin particole de salivă ce pătrund în plămîni. Aici se face un focar de primă infecţie, bacilii sunt izolaţi, sunt atacaţi de anumite componente ale sistemului imunitar pînă se produc anticorpi. Această etapă durează 1-3 luni. Prin introducerea în sînge bacilul Koch primele bariere ale sistemului imunitar nu mai  funcţionează. Agentul patogen circulă în organism nestingherit (nu sunt anticorpii necesari produşi în primele etape a infecţie organismului).
La bacilul Koch toxinele produse în timpul dezvoltării microbacteriei pe un anumit organ sunt unice. Prin introducerea în un organism bolnav a unei mici cantităţi de toxine recoltate de la alţ pacieinţi infectaţi (reacţia intradermică la tuberculină IDR) se ajută bacilul Koch prin blocarea sistemului imunitar de către aceste toxine. Dacă se foloseşte o toxină de la un singur pacient pentru IDR noua infecţie se dezvoltă similar pacientului de la care s-a recoltat toxina pentru test.
Un aspect demn de remarcat este metoda destul de originală a poporului Român de  realizare a vaccinării împotriva variolei. La copii mici se făcea baie în lapte de la vaci infectate cu variolă. Aceasta corespunde primului precept al vaccinării (se face infectarea cu un agent patogen mai puţin virulent făţă de om) şi ţine cont şi de al doilea precept al vaccinării formulat mai sus(infectarea cu un agent patogen utilizat la vaccinare se face utilizînd aceeaşi cale de pătrundere a agentului patogen în organism-pielea).
Deoarece a considerat foarte periculoasă administratrea vaccinului cu viruşi vii domnul Doctor Ion Cantacuzino a propus realizarea unui vaccin împotriva bacilului Koch  din tulpină distrusă cu ajutorul iodurii de potasiu.  Nu a fost luată în seamă această soluţie, fiind marginalizat. O mare descoperire: BACILUL KOCH Dr. Radu Iftimovici Editura Ştiinţificǎ Bucureşti 1966.


Profesorul Antonie Béchamp vine cu teoria că anumiţi factori interni ce ţin de sistemul imunitar sunt responsabili de apariţia bolii, nu viruşii cum susţine Pasteur. Pentru a dovedi această teorie în plenul Academiei Franceze a înghiţit o fiolă întreagă ce conţinea viruşi vii de holeră. Nu s-a infectat cu această boală.( Doctor Louis de Brower)
În 1885-1886 Victor Babeş identifică la persoanele infectate cu bacilul tuberculos microbi de asociaţie care profită de slăbirea organismului şi se asociază la distrugerea lui. O mare descoperire: BACILUL KOCH Dr. Radu Iftimovici Editura Ştiinţificǎ Bucureşti 1966Idee foarte modernă ce explică în un fel multitudinea de simptome ce apar la un pacient infectat cu H.I.V., prin existenţa a mai multor viruşi în acest tip de infecţie. Totodată această observaţie contrazice teoria administrării antibioticelor. În cazul unei infecţii sunt mai multe bacterii de obicei asociate, fiecare distruge o componentă a sistemului imunitar. Prin administrarea unui antibiotic se deschide calea de a pătrunde în organism de către un virus sau o bacterie, fiind o explicaţie mai puţin ortodoxă a proliferării unor infecţii şi apariţia unor rezistenţe deosebite a unor bacterii la tratamentul clasic.
O altă greşeală  în abordarea profilaxiei o constituie recombinarea viruşilor în interiorul organismului. În urma unui vaccin (gripal) se recombină virusul introdus prin vaccin cu cele existente în organism de unde rezultă la 50 % dintre cei vaccinaţi o stare de rău dată de activarea acestui nou tip de virus. Se cunosc cazuri în care slăbirea sistemului imunitar a durat pînă la 6-8 luni  inclusiv în perioada verii. De obicei gripa  durează pînă la 2 săptămîni.
O altă problemă ce nu s-a luat în seamă este nivelarea şi blocarea sistemului imunitar prin tot felul de toxice(vaccinuri, antibiotice). Sistemele imunitare acţionează cam la fel şi de aici este problema. În cazul unei epidemii această soluţie(soluţia vaccinării) este cea mai proastă soluţie. Persoanele se vor infecta în masă. De fapt vor supravieţui cei cu sistem imunitar integru, celor a căror sistem imunitar va funcţiona la maxim.

Go to top