Unul din marii pionieri, putem spune fără a greşi, chear fondatorul medicinei moderne este HIPOCRAT, care a formulat în scrierele sale multe din preceptele de igienă modernă, de prevenire a unor boli, de teorie a acţiunii medicinei prin înlăturarea unor obiceiuri alimentare greşite ce a dus la apariţia bolii în organism. În unul din maximele sale Hipocrat a spus că medicamentul trebuie să-ţi fie hrană, iar hrana medicament. În spiritul acestui adevăr afirmat se recomanda la toţi pacienţii un regim dietetic menit să ajute natura să vindece bolnavul, să se asigure bolnavului un aport de hrană mai bună, mai valoroasă, mai plină de vitamine necesară organismului bolnav.
„Medicina este un paleativ, întrucît în spatele bolii se află cauza pe care nu o poate atinge nici un medicament.” Dr Weir Mitchell
Prin apariţia medicamentelor de sinteză s-a format un nou curent în medicină, foarte brutală, foarte superficială. În un organism uman se desfăşoară un milion de reacţii chimice. Cînd introduci în organism o substanţă chimică pe care dintre aceste reacţii chimice ai influenţat-o în mod pozitiv şi pe care ai influenţat-o în mod negativ.  
Treptat geniu colectiv creator a realizat sulfamidele (printre ele D.D.S., promina), care sunt mai toxice pentru organism (de pînă la 15 ori).
În negurile medicinei alopate este demn de amintit lupta dusă împotriva Bacilului KOCH. În 1946 apare Streptomicina şi cu iuţeala unui fulger se impune în tratamentul celor infectaţi cu acest bacil. Prin utilizarea acestui medicament s-a observat că microbii devin rezistenţi la medicament. Se pune următoarea problemă: rezistenţa la medicamente este o problemă serioasă, dar nu se gîndeşte constructiv, microbul se dezvoltă în mai multe organe şi dacă streptomicina nu pătrunde în unul din acestea se creează un nou tip de bacterie care se dezvoltă mai mult pe organul respectiv. Cum ne apărăm de infecţii Editura Medicală 1964 Doctor Radu Vlad
Acest geniu a continuat să nască noi idei. Un bacteriolog englez, F. Berheim a observat că microbii tuberculozei respiră mai bine în medii în care se găsesc acidul salicilic( componenta principală a asprinei acid acetil-salicilic)  şi acidul benzoic. În felul acesta a apărut medicamentu P.A.S.(acid paraaminosalicilic). Doctor Radu Vlad
 Dar nu s-a gîndit mai profund încercîndu-se să se interzică ASPIRINA care poate la rîndul ei face să respire mai bine nişte microbi.
Aceste eşecuri în modul de abordare a cercetării a dus la apariţia mai multor curente periculoase în alopatie:
*substanţele propuse ca medicamente sunt foarte toxice (o dată cu încercarea omului de a produce medicamente pe cale chimică - sulfamide)
*pentru a cerceta toxicitatea acestor substanţe se folosesc: maimuţe, cîini, iepuri, care au sisteme imunitare mult diferite de cel uman, rezultatele studiilor fiind nule.
*în caz că un medicament nu are efect sau are efect diminuat se combină mai multe medicamente. În cazul acesta ar trebui creat un nou medicament care să conţină în compoziţia sa acele două medicamente. Din combinarea a două medicamente ar trebui create foarte multe medicamente . Acest neajuns vine de la o privire mai simplistă asupra omului, ca şi cum organele ar sta în corp ca nişte cartofi în un sac şi de aceea se dă cîte un medicament pentru fiecare boală (cartof bolnav).
Exemplu: terapia complexă cu antivirale ce presupune combinarea a patru pînă la cinci antivirale diferite.


*tratarea oamenilor după nişte analize, tot o privire mai simplistă. De aici vine sursa eşecurilor în terapie, fiind încadrate în aceeaşi categorie mai multe boli. Un binecunoscut exemplu este DIABET, CANCER ,etc.

Tot ce s-a <realizat> în medicina clasică vizează următoarea particularitate a bacteriilor de a avea un domeniu destul de redus a pH în care se dezvoltă optim. Prin introducerea în organism a unor substanţe de natură anorganică (sulfamide), organică (antibiotice) se schimbă pH în întreg orbanism astfel încît bacteriile sunt încetinite în dezvoltare. Bacilul Koch avînd un înveliş gras-ceros este rezistent la variaţii ale pH în sînge.


O altă cale de acţiune a antibioticelor este stimularea organismului prin introducerea unor toxine în organism. Se  stimulează inclusiv sistemul urinar prin stimularea suprarenalelor ce duce la curăţirea organismului de toxine, inclusiv cele produse de viruşi şi bacterii. Prin stimularea acestor glande se epuizează organismul iar la o nouă infecţie este necesară o stimulare mai puternică deci o supradozare a medicamentelor administrate. Aceasta este o nouă explicaţie al rezistenţei unor agenţi patogeni la administrarea unor medicamente.
Un alt aspect neluat în seamă în testarea unui medicament este modificarea nivelului unor hormoni în organism ce duce la concluzia că organismul este stresat de apariţia toxicului respectiv.

Go to top