Metoda clasică de multiplicare a viruşilor în scopul producerii de vaccinuri constă în cultivarea acestora pe un material biologic preparat din carne de pasăre, ouă, carne de porc. Prin aceasta apar mai multe probleme.

*În vaccin apar unele proteine din materialul biologic pe care se cultivă virusul  ducînd la apariţia unor alergii.

*Prin vaccinare se introduce în organism o cantitate foarte mare de viruşi, ce în cazul persoanelor cu sistem imunitar deficitar să blocheze sistemul imunitar.

*Se introduce agentul patogen în organism în alt mod decît calea naturală de infectare.

*În timpul cultivării pe diverse medii de cultură, virusul foloseşte, în timpul replicării sale, proteine din materialul biologic pe care a fost crescut. Prin aceasta apare un nou tip de virus ce este specific dezvoltării la oameni şi la animalul din care s-a făcut materialul biologic de cultură a virusului. Această metodă se utilizează pentru a reduce virulenţa virusului respectiv. Treptat prin cultivarea pe materialul biologic respectiv se vor selecta tulpini ale virusului respectiv mai puternice mai adaptate de a ataca mai multe organisme (şi om şi animalul folosit pentru creşterea virusului). Prin aceasta virusul a devenit mai patogen pentru mai multe specii.

Aşa a apărut virusul aviar, virusul gripei porcine. În cazul virusului gripei porcine responsabil pentru pierderile umane respective era un virus viu. În cartea VACCINAREA: EROARE MEDICALĂ A SECOLULUI  PERICOLE ŞI CONSECINŢE domnul Doctor Louis de Brouwer dovedeşte fără drept de apel că după o campanie de vaccinare se declanşează o epidemie post vaccinare pornind de la viruşii administraţi în timpul vaccinării. Pacienţii ce au fost vaccinaţi devin purtători ai virusului respectiv. Noile epidemii sunt cu mult mai grave decît cele produse în mod natural. Epidemia H.I.V. este de fapt o epidemie post vaccinare cu virusul mumps.

*O altă metodă de creare a noi tipuri de viruşi este prin transplant. În organismul pacientului se aduce prin intermediul organului transplantat numeroşi agenţi patogeni, aflaţi în organul ce se transplantează. Prin menţinerea sistemului imunitar a organismului  ce a primit transplantul la un nivel scăzut pentru a nu respinge organul transplantat se produc noi viruşi.

*Crearea de noi tipuri de viruşi prin recombinarea a doi viruşi ce se întîlnesc în organismul omului.

„Experienţa pe care o voi relata imediat ne dă de gîndit. Doi viruşi patogeni, dar neletali luaţi separat sunt susceptibili de a provoca o afecţiune mortală (pentru animale), recombinîndu-se prin ei înşişi, fără manipulare genetică executată de om. Se ştie că infectarea unui animal prin un virus virulent este capabilă să provoace o boală caracteristică. Dar nu s-a demonstrat niciodată in vivo că inocularea de viruşi nevirulenţi putea provoca o boală pe calea fenomenului de completare sau recombinare. În 1986, o  echipă de cercetare americană a utilizat două tulpini de virus herpes simplex tip 1 şi le-a inoculat unor şoareci (American Science, 7 noiembrie 1986). 62% din animalele care au primit un amestec cu concentraţie egală a celor două specii de viruşi au decedat. Dimpotrivă toţi şoarecii care au primit o injecţie similară sau de 100 de ori mai mai concentrată din fiecare dintre agenţii virali luaţi separat au supravieţuit. Analizînd un lot de 20 de şoareci morţi în urma injectării celor doi agenţi virali, au fost izolaţi 14 viruşi. Unsprăzece dintre ei s-au dovedit a fi recombinaţi. Trei dintre viruşii recombinaţi injectaţi şoarecilor s-au dovedit mortali. Rezultate asemănătoare dovedesc că două variante nevirulente de herpes simplex pot să interacţioneze în vivo şi să dea unor recombinaţii virulente şi letale.” VACCINAREA: EROARE MEDICALĂ A SECOLULUI  PERICOLE ŞI CONSECINŢE domnul Doctor Louis de Brouwer

*O  altă metodă de producere de noi agenţi patogeni este administrarea antibioticelor, retroviralelor. Acestea blochează sistemul imunitar generînd un agent patogen mult mai periculos ce are în bagajul său genetic cum să lupte cu medicamentul alopat respectiv. Pacienţii infectaţi cu noii agenţi patogeni prezintă rezistenţă la antibioticul respectiv sau la retroviralul respectiv.

*O altă metodă de creare de noi tipuri de viruşi este introducerea lor la unele  persoane ce au un sistem imunitar nespecific dezvoltării acelui virus (vezi teoria sistemelor imunitare). Virusul nou format este un super-virus. Se întîlneşte şi în cazul înfectiei cu H.I.V.. Virusul nespecific dezvoltării pe acel sistem imunitar este ajutat în activitatea sa de către unele invenţii ale medicinei alopate, de un virus introdus în organism prin intermediul vaccinării, de administrarea unor antibiorice sau alte medicamente imunosupresoare. În această situaţie se întîlnesc supravieţuitorii pe termen lung cu infecţia H.I.V.. Deşi în mod normal organismul distruge virusul imediat, datorită situaţiei dezastruase a sistemului imunitar infirm se instalează virusul şi pătrunde treptat, treptat pe cît mai multe sisteme.

Go to top