În acest capitol descriu noţiuni despre anumiţi agenţi patogeni ce se întîlnesc în natură şi cum au ajuns unii să fie folosiţi la crearea unor toxice numite antibiotice utilizate în tratamentul oamenilor şi a animalelor.


Prin patogenitatea unui microorganism (viruşi, bacterii, etc.) se înţelege posibilitatea lui de a produce îmbolnăvirea. Fiecare microorganism are o predispoziţie de a se dezvolta pe o anumită specie. Microorganismele se dezvoltă pe un anumit tip de ţesut al gazdei. Acest microorganism ce are capacitatea de a produce îmbolnăvirea la om se numeşte agent patogen al omului. Cum ne apărăm de infecţii Editura Medicală 1964 Doctor Radu Vlad.


O altă proprietate a agentului patogen se măsoară prin cantitatea de germeni capabilă să producă o îmbolnăvire mortală. Creşterea virulenţei unui agent patogen ţine de trecerea repetată de la un organism la altul (capacitatea de a infecta, perioada de incubaţie a agentului patogen, etc.), încapsularea germenului respectiv, asociaţiile microbiene. Cum ne apărăm de infecţii Editura Medicală 1964 Doctor Radu Vlad
Starea de boală apărută la organismul afectat de un agent infecţios ţine de producerea unor toxine. Capacitatea agentului patogen de a produce aceste toxine se numeşte toxigenitate. Cum ne apărăm de infecţii Editura Medicală 1964 Doctor Radu Vlad
În literatura de specialitate toxinele produse de bacterii se împart în exotoxine eliberate de către microorganism în mediu înconjurător în timpul vieţii, endototoxine componente structurale ale bacteriilor ce ajung în mediu extern numai după distrugerea acestora. În afară de aceste toxine mai sunt unele toxine date de distrugerea ţesutului afectate de către microorganism. Aceste toxine produse de unii agenţi patogeni pe medii artificiale şi introduse în organism pot produce în organism toate simptomele bolii (difteria, tetanosul). Unele vaccinuri împotriva unor agenţi infecţioşi sunt produşi din aceste toxine. (Radu Vlad)


Acestea (exotoxine=antibiotice) au următoarele funcţii în mod principal:
1 distrug leucocitele organismului (primul sistem de apărare a organismului),
2 intervin în mod brutal în procesul de producere a anticorpilor (al doilea sistem de apărare )
3 lezează membrana celulelor din ţesutul afectat aflat în jurul focarului de infecţie  pentru a putea fi mai uşor penetrate de către agentul patogen. Cum ne apărăm de infecţii Editura Medicală 1964 Doctor Radu Vlad
4 afectarea dezvoltării bacteriilor din jur şi a ţesuturilor ajungînd pînă în intercalarea în materialul  genetic al noilor celule.
5 un alt factor este modificarea metabolismului celulelor afectate.
6 scăderea duratei de viaţă a celulelor ţesuturilor ce au ajuns în contact cu aceste toxine.
Dacă am dori să tragem o concluzie, patogenitatea microorganismului ţine în principal de lezarea ţesutului afectat pentru a putea pătrunde în celulele respective, de blocarea sistemului imunitar primar al organismului afectat, de blocarea sistemului imunitar secundar prin blocarea producerii de anticorpi. Cum ne apărăm de infecţii Editura Medicală 1964 Doctor Radu Vlad
În producerea de substanţe ce se administrează împotriva unor agenţi patogeni o primă clasă a fost unele preparate chimice au apărut încă din anul 1891. În anii 1930-1932 au apărut sulfamidele care erau de pînă la 20 de ori mai toxice decît medicamentele administrate pînă acum. Cum ne apărăm de infecţii Editura Medicală 1964 Doctor Radu Vlad
Dau în continuare un extras despre sulfamide de pe saitul www.sfatulmedicului.ro
Sulfamida
Substanţǎ medicamentoasǎ cu spectru larg de acţiune. Existǎ trei categorii de sulfamide, ale cǎror indicaţii diferǎ.
Sulfamide antibacteriene
- Este vorba de substanţe cu sulf care ajută să fie combătute  infecţiile.  sulfamidele antibacteriene împiedică sinteza  acidului folic, substanţa necesară metabolismului bacteriilor. Astfel, ele diminuează proliferarea bacteriilor dar nu le omoară.  În realitate, rezistenţele bacteriene au devenit frecvente si efectele nedorite (alergii severe, distrugerea celulelor sangvine ale măduvei osoase etc.) sunt potenţial grave, ceea ce explică renunţarea la sulfamide.


Sulfamide diuretice
 - Acestea sunt substanţe care stimulează secreţia de urină de către rinichi, eliminînd apa conţinută în sînge. Aceste sulfamide sunt folosite în mod curent în tratamentul de lungă durată al hipertensiunii arteriale.
Sulfamide hipoglicemiante
- Acestea sunt substanţe care acţionează, în principal, stimulînd secreţia de insulină de către pancreas, ceea ce micşorează glicemia (concentraţia de glucoză din sînge). Indicţia lor este diabetul zaharat neinsulinodependent. Biguanidele constituie antidiabetice orale.

Efectele nedorite ale sulfamidelor
 - Se pot produce manifestări digestive (greţuri si vărsături), renale (colică nefritică, mai ales cu sulfamidele diuretice, nefrita alergică), cutanate (alergie), hematologice (anemie hemolitică în caz de deficit în glucozo-6-fosfatdehidrogenaza, micşorarea numărului de globule albe sau de plachete).

Aceste preparate de pînă acum au un inconvenient major. La administrarea mai îndelungată sistemul imunitar produce anticorpi, apărînd reacţii alergice foarte severe, mai apoi au apǎrut antibioticele.
„După originea lor, antibioticele pot fi extrase din ciuperci, aparţinînd grupului Penicillinum (penicilina), Streptomyces (streptomicina, neomicina, viomicina, cloramfenicolul, tetraciclinele, eritromicina, etc.), precum şi din unele bacterii : Bacilus subtilis (bacitracina), Bacilus brevis (gramicina) etc..” Cum ne apărăm de infecţii Editura Medicală 1964 Doctor Radu Vlad.


Producerea de antibiotice porneşte de la agenţi patogeni ce nu sunt specifici omului, nu sunt patogene pentru om. Antibioticele sunt de fapt exotoxine eliberate de agenţi patogeni în exteriorul ei în timpul vieţii. Acestea se cultivă pe diverse medii de cultură. Unul dintre avantajele majore este distrugerea sistemului imunitar primar şi secundar al omului. Unele din dezavantajele majore constă în distrugerea ţesuturilor pacienţilor cărora sunt administrate toxicele respective, distrugerea sistemului imunitar primar, distrugerea sistemului imunitar secundar( manifestat prin lipsa reacţiilor alergice la administrarea prelungită a antibioticelor) scăderea numărului de glogule albe implicate în procesul infecţios. Unele din fenomene de rezistenţă a agentului la administrarea antibioticelor ţin de blocarea sistemului imunitar de către aşa zisele antibiotice(2-3 ani de la administrarea antibioticului). Reacţia cea mai elocventǎ ce denotǎ toxicitatea este numǎrul mare de limfocite ce sunt gǎsite în sînge dupǎ administrarea antibioticului. În sînge în momentul cînd limfocitele iau contact cu antibioticul, pe baza componentelor antibioticului se produc şi se stimuleazǎ sistemul imun. Leucocitele pierd lupta cu antibioticul în principal deoarece pentru a putea finaliza producţia de anticorpi unele leucocite trebuie sǎ ajungǎ la maturitate, o parte din ele trǎind şi pînǎ la 120 de zile. Un alt aspect este transmiterea capacitǎţii imunitare de la celulele leucocitare adulte la cele tinere. Transmiterea este încetinitǎ şi întreruptǎ de cǎtre antibiotic. O mare parte din antibiotice sunt acide, iar pentru a neutraliza excesul de aciditate din sînge organismul scoate calciul din oase. Apare o formǎ de osteoporozǎ, destul de periculoasǎ.


La administrarea unui antibiotic nu se ţine seama de dezastru produs în sistemul endocrin al pacientului (creşterea nivelului de hormoni secretaţi de suprarenale, etc). La administrarea unor medicamente alopate se modifică dramatic cantitatea de hormoni, uneori pacientul intră în o stare de şoc. Toate aceste aberaţii duc la modificări ireversibile a ficatului, splinei, pancreasului. Totodată este dat peste cap metabolismul pacientului.  


Concentraţia în sînge a unui antibiotic se înjumătăţeşte  la 2-3 ore de la administrare. Aceast fapt ţine în principal de capacitatea organismului de a metaboliza şi de a elimina toxicul respectiv. Dacă în primele 2-3 ore de la administrare s-a eliminat 50% din antibiotic putem deduce de aici că după 8-12 ore de la administrare s-a eliminat 99% din antibiotic. Pentru a avea după 12 ore concentraţia indicată în tratament de antibiotic este indicată supradozarea şi administrarea a 100 de doze de antibiotic.  
În sprijinul pacienţilor au venit chear lăcomia producătorilor de medicamente alopate. Pentru a se comercializate aceste toxine trebuiau tratate şi modificate pentru a fi făcute stabile în timp, păstrarea să se facă la temperaturi apropiate de temperatura camerei, să fie uşor solubile, etc.. În felul acesta spre norocul pacientului s-au modificat chimic structurile toxinelor produse de agenţii patogeni utilizaţi în producerea antibioticelor. Astfel aceste toxine au devenit mai puţin patogene, decît erau ele în stare iniţială (distrugînd mai puţin ţesuturile celui căruia i se administrează antibioticul).


Sunt unele erori în teoria clasică de funcţionare a antibioticului. Toxicul se fixează de membrana bacteriei şi smulge din membrană o particulă în felul acesta se distruge bacteria. Rezistenţa la antibiotic a agentului patogen se cam bate cap în cap cu teoria de mai sus deoarece o bacterie nu poate să se modifice în mod radical în cîteva zile pentru a da rezistenţă la antibiotic. Cred că prin administrarea antibioticului se ajută la producerea unei superbacterii ce se dezvoltă şi pe ţesuturile învecinate focarului de infecţie. Continuarea infecţiei este condiţionată de către puterea mai scăzută de pătrundere a antibioticului în noul ţesut. În continuare este necesară administrarea a două sau mai multe antibiotice pentru a lovi agentul patogen în locurile în care a migrat. O altă problemă apărută în administrarea antibioticelor este epuizarea glandelor suprarenale, iar pentru a avea acelaşi cantitate de hormoni în sînge trebuie mărită doza de antibiotic. O altǎ cale de acţiune a antibioticului este intoxicarea organismului, suprasolicitarea lui. Prin eliminarea din ţesuturile învecinate a tuturor toxinelor produse de cǎtre bacterii prin stimularea cu antibiotice a glandelor suprarenale, duce la încetinirea procesului infecţios deci la „încetinirea bolii”. Prin epuizarea glandelor endocrine datoritǎ şocului cǎruia au fost supus organismul de cǎtre antibiotic la o administrare ulterioarǎ cantitatea de hormoni produsǎ de glandele endocrine este din ce în ce mai micǎ. Medicul alopat mǎreşte cantitatea de antibioric administratǎ, pentru a stimula glandele endocrine interne. Orice infecţie sau intoxicaţie a organismului nu mai reacţioneazǎ bine, sistemul imunitar este complet rǎvǎşit de antibiotic.


Un capitol destul de amplu privind distrugerile provocate de antibiotice a fost deschis şi completat cu deosebit profesionalism în cartea: Un nou model pentru sǎnǎtate şi boalǎ George Vithoulkas În continuare dau cîteva din cazurile mele, de blocare a unor sisteme foarte importante din organism:
R, datoritǎ unor dezamǎgiri în dragoste face o puternicǎ rǎcealǎ. Se instaleazǎ o blocare pe emoţional, urmatǎ de o stare uşor depresivǎ. Dispare starea de bunǎ dispoziţie, nu mai gustǎ glumele, îi sare ţandura imediat, o stare de apatie, nu poate lega o conversaţie, tulbutǎri de atenţie. În urma a douǎ sau mai multe administrǎri de antibiotice, se compromite flora intestinalǎ, apar unele dureri de spate. Şase luni mai tîrziu se instraleazǎ o amigdalită. I se propun operaţie de extirpare a amigdalitelor. Ca recomandare, propun consumarea în fiecare zi salatǎ de cruditǎţi, iaurt, lipide, grǎsimi animale şi vegetale.


Tînǎr de 6-7 ani bolnav de pneumonie, tratatǎ cu penicilinǎ, dupǎ ce s-a nǎscut un frate mai mic, el cǎzînd pe ultimul loc. Tulbutǎri grave de integrare socialǎ, datorate şi faptului cǎ a fost alintat excesiv pînǎ la vîrsta de 5 ani. Devine un mic tiran. Nu i se permite acest comportament şi de aceea se retrage în o lume imaginarǎ. Pe mǎsurǎ ce diferenţa dintre lumea realǎ şi cea imaginarǎ este din ce în ce mai mare apare necesitatea consumului de alcool. Se blocheazǎ în o stare defensivǎ, blocînd în acest fel viaţa sentimentalǎ şi spiritualǎ a persoanei respective. Scade sistemul imunitar, toatǎ viaţa a avut rǎceli la plǎmîni, la gît.


Tînǎr de 23 de ani, urmeazǎ un tratament cu antibiotice pentru o infecţie la o mǎsea. Apar tulburǎri de tranzit intestinal. Se instaleazǎ în numeroase pǎrţi ale organismul infecţii recidivante, spondiloze, etc.

Go to top