În anii 1960 – 1970 bunicul meu  a avut din cauza unor paraziţi intestinali unele simptome similare unei epilepsii. În urma unor anlize a găsit viermi intestinali şi în urma administrării unor medicamente simptomele au dispărut. Cazul a fost studiat de către un doctor din timpul respectiv, chear au trimis unii studenţi pentru a studia cazul. Din cauză că nu a vrut să facă cunoscut şi această cauză a epilepsiei acei doctori nu sunt specialişti în acest domeniu sunt chear o piedică în progresul în acest domeniu (minus infinit în acest domeniu). În tratamentul acestor neajunsuri se recomandă de către medicii homeopaţi remediul CINA, ce scoate din organism toxinele produse de paraziţii intestinali, iar în diluţie mică este recomandată în tratament.

Prin dezinteresul în tratarea pacienţilor manifestat prin lipsa în totalitate a consultătii pacientului, în a modifica tratamentul în funcţie de simptomele noi apărute, prin metodele simpliste de a aborda tratamentul, oamenii în halate albe se numără printre cei mai puţini specialişti indicaţi pentru  trata bolnavii infectaţi cu H.I.V.. Prin dezinteresul arătat faţă de fenomenele profunde ce se manifestă în fiecare bolnav, oamenii în halate albe sunt de fapt o piedică în dezvoltarea în acest domeniu.

Modul destul de arbitrar de abordare a cercetării în acest domeniu mă îndreptăţeşte  să afirm că lucrările lor se aseamănă cu lucrarea unui alchimist ce amestecă tot felul de prafuri, în mod cu totul întîmplător, nu au nici un fel de standarde de calitate, nu ţin cont de simptomele apărute, ascund unele lucruri ce nu corespund teoriilor emise, aduc noi teorii ce nu sunt sustinute de realitatea de pe teren, se comportă ca un copil de 2-3 ani ce după ce a făcut o boacănă încearcă să o ascundă, să o acopere.  Apar şi o fază de negare, de ascundere, iar în final va începe o luptă de combatere a acestor adevăruri, de denigrare a cercetătorului, etc.. Cu cît sunt mai departe de adevăr cu atît lupta de denigrare a autorului acestei cărţi va fi mai crîncenă, cu jocuri din ce în ce mai murdare.

De fapt crudul adevăr este că nu se numeşte un arheolog decît cel ce găseşte artefacte, nu se numeşte cercetător decît cel ce a găsit ceva în acel domeniu, nu se numeşte medic decît cel ce a luat simptomele unui pacient a întrerupt tratamentul în cazul apariţiei unor simptome, refuză să dea un medicament dacă are o toxicitate crescută, face totul pentru a alina suferinţa pacientului nu să provoace noi suferinţe.

Tot ce mai am de spus este că de oriunde ai începe cercetarea în domeniu H.I.V., de la modul de răspîndire, de la cum se realizează transmiterea virusului (prin salivă în cazul doctorului ACER de unde apare concluzia că este MUMPS), de la faptul că la virusul mumps dă reacţii pozitive la toate testele de determinare a H.I.V., de la genomul virusului (H.I.V. are genomul format din două lanţuri de 9 K iar mumps are genomul de 18 K), de la simptomele principale ce se găsesc la mai toţi pacienţii cu H.I.V. (umflarea glandelor parotide şi a glandelor paratiroide), dar absolut toate cercetările sunt convergente, se întîlnesc în un singur punct. Dacă ai începe o cercetare şi te ţii de ea atunci ajungi la o concluzie similară indiferent de unde ai începe cercetarea.

            Concluzia mea este că nu au început, pînă în acest moment nici o cercetare legată de acest virus (H.I.V.=mumps).

            La copii mici de 2-3 ani în România cînd se loveşte uşor se spune că are o buba mică sau bubiţă. Dacă se loveşte mai tare se spune că are buba mare. Cei ce se ocupă de tratamentul persoanelor cu H.I.V.(mumps) cronic spun despre un pacient aflat în stadiul mai avansat al infecţiei că are S.I.D.A. (buba mare), iar în stadiile incipiente ale infecţiei că este infectat cu H.I.V. (are bubiţă). Acestea fiind consider că nu s-a început nici o cercetare în acest domeniu şi de aceea banii investiţi au fost deturnaţi de la adevăratul scop. Solicit toţi banii cheltuiţi în mod abuziv în acest domeniu.

 Au ajuns oamenii pe lună ? Eu zic că nu. Aduc în continuare argumente în acest sens.

  1. Capsula respectivă nu avea un sistem eficient de răcire. Capsula este supusă la temperaturi între maxim 150 0 Celsius în timpul zilei şi pînă la -150 0 Celsius pe timpul nopţii.
  2. Nu există un agent termic pentru răcire să funcţioneze la aceste diferenţe de temperatură, de acea necesitatea utilizării a cel puţin două schimbătoare de căldură, s-au două sisteme de răcire şi încălzire.
  3. Nu există atmosferă pe lună şi de aici nu există curenţi de convecţie, făcînd imposibilă răcirea capsulei şi a oricărui radiator.
  4. Din punctul 3 este necesară pentru răcirea şi încălzirea staţiei lunare sunt necesare utilizarea unor acumulatoare de frig (similar cu cele folosite în masinile casnice de produs îngheţată) care va asigura răcirea pe perioada cît staţia se află expusă la 150 0 Celsius. Mai este necesar un acumulator de temperatură înaltă, utilizat pentru încălzirea staţiei pe timpul nopţii. Pe timpul trecerii de la noapte la zi acumulatoarele de energie ar trebuie acoperite de panouri izolante.
  5. Pentru necesităţile curente ale modulului lunar sunt necesare după calculele mele între 40 kWh şi pînă la 200 kWh. Pentru funcţionarea modulului lunar ar fi avut nevoie de energie pentru pomparea agentului termic, mişcarea panourilor ce învelesc acumulatoarele de energie termică, electroventile de direcţionare a agentului termic, aparatură de măsură şi control din modul. Modulul a avut 0.3-0.5KWh, mult sub necesar. Cu aceastǎ energie merge doar un mixer mai mic nu o navetǎ spaţialǎ.
  6. Vopseaua de pe modul s-ar fi exfoliat sub acţinea temperaturilor extreme.
  7. În interiorul modulului temperatura a fost constantă iar în exterior temperatura variază de unde rezultă că tabla de aluminiu de pe exterior s-a smuls din suporturile de fixare. Pentru a evita acest neajuns, staţiile orbitale moderne sunt construite din un aliaj ce are un coificient de dilatare zero.
  8. Aluminiu la diferenţe de temperatură suferă modificări atît în structura sa (deformări ce sunt uşor de pus în evidenţă la microscop) cît şi deformări mecanice.
  9. O altă greşeală în construcţia modulului lunar, este lipsa unei camere de trecere cînd astronautul iese afară pe lună se face vid în camera respectivă, pentru a se putea deschide uşa.  Această încăpere se găseşte în cazul submarinelor. Lipsa acestei încăperi, a unei pompe de vid pentru a umple sau goli această încăpere duce la concluzia că nu au ieşit din modulul lunar. Această cameră se găseşte pe toate navetele, fiind o componentă cheie pentru ieşirea astronautului în spaţiul cosmic. În caz că nu este această componentă, la ieşirea sau intrarea în modulul lunar ar trebui evacuat tot aerul din modul pentru a egaliza presiune ce apasă de o parte şi de alta a sasului(uşii).
  10. În drum spre lună modulul respectiv atinge în urma acceleraţiei gravitaţionale viteze uluitoare de peste 4000 Km/h. La această viteză manevrarea modulului prin comenzi manuale este imposibilă. Orice încercare de a manevra modulul lunar se soldează cu un eşec. Propulsoarele de direcţionare ar trebui să aibă şi un reglaj în putere nu numai reglaj pornit/oprit.
  11. Comunicarea dintre modulul lunar şi staţia de pe pămînt s-au realizat prin unde în Banda S(1,55-5,2GHz), ce sunt absorbite complet de nori(peste 90%), reflectate de componentele superioare ale atmosferei. Distanţa cea mai mare pe care s-a făcut transmisie în această bandă este de 110 Km! Vizibilitatea între cele douǎ puncte de transmisie era directǎ, între douǎ vîrfuri de munţi. Puterea în antenǎ depinde de distanţa dintre surse.
  12. Transmisia în acestă bandă se face în zilele noastre digital prin un foarte complicat sistem de codare, astfel încît orice semnal lipsă din cauza unor paraziţi atmosferici sunt recuperate în totalitate prin retransmisia secvenţei respective. În acele timpuri transmisia nu ştiu dacă s-a făcut digital, deoarece nu apǎruse decît tranzistoarele, ci analogic fiind foarte influenţată de paraziţi atmosferici.
  13. Puterea aproximativă a acestui emiţător ţinînd cont de tehnologia existentă şi de tensiunea disponibilă pe modul (pînǎ în 30 V) este de 15-20 W. Foarte insuficientă. Puterea emisă se distribuie pe o suprafaţă imensă, ce ţine de distanţa dintre emiţător şi receptor.
  14. Emiţătorul în microunde cu antene parabolice are dezavantajul directivităţii (numai în momentul cînd emiţătorul şi receptorul sunt pe aceeaşi direcţie) se realizează comunicarea. Prin urmare transmiterea din punct teoretic a unor semnale de la modulul lunar ar avea o fereastra de 2-3 ore pe zi, şi numai dacă este cer senin, nu 24 de ore din 24 cum era în cazul filmului de la N.A.S.A..
  15. Nu au sisteme de orientare a antelelor de pe modulul lunar către pămînt, pentru o mai bună recepţie. Se poate determina că în unele părţi de film nici o antenă nu este îndreptată spre pămînt dar transmisia se face fără probleme!!!!!
  16. Emiţătoarele de pe tera aveau cîţva sute de mii de W, iar emiţătorul de pe lună avea 30 de W!!!!!!!!!
  17. Modulul lunar nu a avut combustibilul necesar să frîneze pînă la contactul cu luna şi mai apoi să accelereze pentru a ajunge pe pămînt. Pentru desprinderea de pe pămînt(cu acceleraţia gravitaţională 9.8 m/s2) au avut nevoie de trei, patru etaje ale rachetei, iar pentru frînarea la aselenizare (acceleraţie gravitaţională 2m/s2) nu au nevoie de combustibil. De fapt modulul lunar ar fi un fel de bumerang. Pentru a ajunge pe lună şi a se întoarce înapoi ar fi avut nevoie de cel puţin jumătate din cantitatea de energie pentru a se desprinde de pe pămînt.
  18. Au folosti în pilotarea modulului giroscoape. Eu cred că la trecerea dintre gravitaţia pămîntului şi gravitaţia lunii este o perioadă în care nu se pot folosi aceste instrumente.
  19. În vid la temperaturi de 1000 0 Celsius aluminiu (din care este fǎcutǎ carcasa exterioarǎ) se evaporă. Procedeul este utilizat la acoperiri metalice (oglinzi, cromarea unor obiecte din metale sau plastic). Practic în două trei minute după aselenizare capsula ajunge la temperatura de 150 0 Celsius şi încep unele procese chimice ireversibile asupra învelişului exterior, asupra vopselei cu care este acoperit modulul lunar.

20. Pentru a respira, în modulul lunar se utilizeazǎ recirculare aierului din cabinǎ dupǎ ce a trecut prin filtru de dioxid de carbon cu hidroxid de litiu. Un filtru modern (calcea sodatǎ) pentru filtrarea dioxidului de carbon produs de un om în o orǎ are nevoie de 0.5 Kg de substanţǎ. Dacǎ extindem socoteala la întreg modulul cu 3 oameni(1.5 Kg pe orǎ) timp de 7 zile(7*24=168 ore) Total:168*1.5=252 Kg de substanţǎ pentru epurator.

  1. La fiecare respiraţie omul eliminǎ o anumitǎ cantitate de apǎ, filtru de dioxid de carbon eliminǎ şi el la fiecare moleculǎ de dioxid de carbon reţinutǎ douǎ molecule de apǎ, care se adunǎ în atmosfera capsulei, fǎcînd irespirabilǎ atmosfera. Pentru a putea respire şi pentru a funcţiona filtrele de dioxid de carbon au nevoie de filtre foarte voluminoase pentru reţinerea vaporilor de apǎ din atmosferǎ. În o orǎ de funcţionare un cartuş filtrant pentru 3 oameni produce aproximativ un litru de apǎ. Este necesar un filtru imens de reţiere a vaporilor de apǎ din artmosferǎ. Modulul lunar nu avea aşa ceva!!!!!!!!!!!!

22. Pentu a pleca de pe lunǎ modulul trebuie sǎ atingǎ viteza de 4000-5000 m/s. Modulul  avea combustibil pentru 20 s deci acceleraţia necesarǎ pentru a atinge viteza este de 200-250 m/s2. Nimeni nu rezistǎ la o asemeni acceleraţie.

Organismul uman prin activitatea sa zilnică produce toxine, ce sînt eliminate inclusiv prin piele, detoxifică şi scade temperatura organismului  în zonele respective. În anumite zone ale corpului cantitatea de transpiraţie este mai mare, iar oamenii în halate albe au decis că trebuie suprimată s-au redusă acea cantitate prin tot felul de produse chimice( antitranspiraţie). Pînă în ziua de azi nu s-a făcut un studiu care să evidenţieze unele boli la persoanele ce, prin substanţe chimice blochează transpiraţia. Am citit în ultimul timp de studii foarte bine documentate referitor la creşterea incidenţei cancerului la sîn la femeile ce folosesc produse de stopare a transpiraţiei de sub braţ.

Un alt aspect destul de demn de luat în seamǎ sunt informaţiile destul de eronate despre inimǎ. Se spune despre inimǎ cǎ are douǎ camere de pompare a sîngelui (atriul şi ventricol) Informaţia este destul de eronatǎ, deoarece deasupra inimii este o camerǎ care formeazǎ cu sîngele ce intrǎ în inimǎ un vîrtej, cantitatea de sînge ce intrǎ în inimǎ se tripleazǎ. Orice modificǎri în curgerea sîngelui prin aceastǎ camerǎ, prin modificarea acestor camere determinǎ o îngreunare în pǎtrunderea sîngelui în inimǎ şi de aici îmbolnǎvirea inimii datoritǎ efortului suplimentar depus. Aceste vîrtejuri au fost  urmǎrite cu deosebit interes şi desenate de cǎtre autorul portretului Monalisei(Leonardo Da Vinci). Sunt analize care pun în evidenţǎ orice perturbare la nivelul acestor camere, perturbare ce duce de la uzarea valvelor, calcifierea lor, forţarea muşchiului inimii, depunerea de colesterol, ducînd la apariţia unui infarct.

Distrugerea producţiei de cartofi din zona unde lucrez. Prin anii 2004-2005 apǎreau prin zona aceasta o mulţime de cǎrǎbuşi maro, numiţi în zonǎ „cǎrǎbuşi de mai”. Prin utilizarea insecticidelor(pentru distrugerea gîndacilor de colorado din culturile de cartofi), prin unele modificǎri climatice care au apǎrut în zonǎ, prin practicarea arǎturii de toamnǎ ce distruge cuiburile gîndacilor, cǎrǎbuşii de mai sunt în zilele noastre aproape inexistenţi. Larvele acestor cǎrǎbuşi se hrǎneau pe timpul iernii cu resturile din rǎdǎcinile de la cuiburile de cartofi, împiedicînd transmiterea în anul urmǎtor a tot felul de boli (mana, etc.)

Go to top